Primul PSD-ist care confirmă că Firea are dreptate. „Găsesc zece mii de motive pentru care ceea ce s-a stabilit nu se poate face”

Primul PSD-ist care confirmă că Firea are dreptate. „Găsesc zece mii de motive pentru care ceea ce s-a stabilit nu se poate face
Publicat: 05/03/2018, 16:42

„După ce a devenit oficială discuția despre alegeri și s-a votat că vor fi alegeri, o să avem o întâlnire cu președinții de organizații de pe zonă și vom stabili cine va reprezenta zona”, a răspuns Tudose, întrebat dacă va candida la Congres.

Acesta a adăugat că nu îl interesează funcția de președinte executiv. În ceea ce privește modificarea statutului, Tudose a precizat că aceasta poate fi de bun augur. „În primul rând, că nu mai e un război în toată țara. Vor fi alegerile, cred eu, mult mai liniștite. Adică, șase județe sunt în stare să pice de acord cu cine să-i reprezinte”.

Întrebat dacă crede că este nevoie ca Dragnea să ceară un vot de încredere la Congres, fostul premier a răspuns: „Nu, nu s-a pus problema. Nu există noțiunea asta de vot de încredere, în primul rând”.

În privința criticilor aduse de Gabriela Firea, care a susținut că Guvernul i-a pus bețe în roate, Tudose a precizat că aceasta s-a referit la toate Guvernele și că are dreptate.

„Confirm și eu că are dreptate. La nivel de primar general, la nivel prim-ministru, la nivel de miniștri, am reușit să ne întâlnim și să picăm de acord și abia apoi apar tot felul de organisme, de funcționari, care găsesc zece mii de motive pentru care ceea ce s-a stabilit și e și în programul de guvernare, e de bun-simț să facă, nu se pot face sau durează 10-15-20 de ani”, a precizat Mihai Tudose.

Solicitat să comenteze cererea ministrului Justiției de revocare a șefei DNA, Tudose a spus: „De ce mă puneți pe mine să comentez ce spun alții?”.

Primarul general al Capitalei, GabrielaFirea, a declarat, luni, înainte de ședința CEx PSD, că ia în calcul să candideze pentru un post de vicepreședinte al PSD, însă amenință că dacă proiectele Capitalei nu vor fi duse la îndeplinire într-un timp rezonabil, va demisiona din funcțiile politice.

„Îmi voi da demisia din toate funcțiile politice și rămân simplu membru de partid. (..) Dacă într-un timp rezonabil problemele grave ale Capitalei nu se vor rezolva, eu îmi dau demisia din toate funcțiile politice. Am stabilit cu doamna Dancilă un calendar pentru toate problemele sensibile. Nu fac parte din nicio tabără, nici pro, nici anti Drganea. Nici președintele (n.r.Liviu Dragnea) nu e de acord cu aceste tabere și zone de interes care s-au creat în partid. Dacă voi avea susținearea colegilor de la Bucureși și a organizației de femei, voi candida pentru un post de vicepreședinte național. Dacă aceste termne sunt depășite nu mai accept cum am făcut până acum, îmi dau demisia”, a declarat GabrielaFirea.

De asemenea, edilul Capitalei a acuzat fostul Guven că nu a ajutat Primăria, susținând că sunt oameni în ministere care „pun bețe în roate” proiectelor Municipalității.

„Aș dori să aflu motivele pentru care sunt puse bețe în roate primarului. E vorba de oameni care lucrează în ministere, care reprezintă interese financiare foarte importante. Un ministru nu poate să spună că nu poate pentru că nu-l lasă directorii, directorii au interese financiare, politice. Un ministru, daca se lasă subjugat de directori, nu e bun de ministru”, a completatFirea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Sedus și jefuit de iubita româncă. Metoda prin care o femeia în vârstă de 47...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Alin Oprea rupe tăcerea, după 18 ani. Adevărul din spatele destrămării trupei Talisman
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×